Valoarea Ofertei de distress în România
Activele în distress sunt bunurile care sunt scoase la vânzare rapidă în mod voit (nereglementat) sau în mod nevoit (reglementat); astfel, vânzătorul vinde fie pentru că se află într-o procedură legală (insolvență, lichidare sau executare silită), fie pentru că activele respective nu mai sunt utile activității curente (lichidări de stocuri sau nevoia urgentă de a obține lichidități pentru alte destinații). Prin urmare, acest tip de active pot aparține și persoanelor care se află într-o procedură legală, dar și celor care nu se află în dificultate, însă consideră necesară lichidizarea unor bunuri.
Piața ofertei din distress agregă totalitatea anunuțurilor de vânzare a activelor aflate în distress.
Prezentul raport acoperă două dintre stadiile în care se regăsesc majoritatea bunuri în distress - insolvența și executarea silită.
Piața de distress cuprinde și vânzările/executările silite făcute de instituțiile publice – ANAF, primării, AAAS etc. – pe care le găsim pe site-urile specializate ale acestor instituții, precum și alte vânzări de bunuri ale companiilor care nu se află în dificultate, care nu sunt vizibile undeva, ele amestecându-se între tranzacțiile obișnuite.
Este adevărat că, în business, termenul piață se referă de la tranzacții efective, nu la anunțuri, însă am recurs la această noțiune din două considerente: nu există raportări ale tranzacțiilor încheiate ca urmare a acestor anunțuri, iar, pe de altă parte, fiind active aflate în proceduri legale, tranzacțiile se încheie sigur, însă există incertitudini legate de timp și preț. Această particularitate facilitează și observarea, în timp, a tendințelor legate de orizontul de timp și în care se vând activele evaluate la o anumită valoare și prețul tranzacției efective.
În fine, deși vorbim despre active aflate în diverse proceduri legale, nivelul ofertei nu reflectă în niciun fel stadiul actual al economiei și nici nu prezice vreo eventuală criză. Explicația constă în diferența de timp dintre cauză și efect, adică între o situație de criză economică, urmată de ajungerea companiilor în distress și abia ulterior de scoaterea activelor în piață.
În general, insolvențele si executările silite sunt un efect al crizelor economice și nu un simptom al lor. În criza din 2008, de exemplu, insolvențele ”s-au dezlănțuit” prin 2010, iar vârful insolvențelor a apărut în 2013, adică cu o intârziere de 2-5 ani. În plus, din momentul în care se declanșează o procedură de insolvență și până la ajungerea unui activ sub forma unui anunț de vânzare în piață, mai trec între 1-3 ani.
Ca să sumarizăm, numărul și valoarea anunțurilor din piață sunt reflexia fenomenelor economice din urmă cu 4-5 ani. În consecință, ce se întâmplă astăzi în economie se va vedea în starea activelor peste 4-5 ani